Mai mult ca niciodată, noi femeile căutăm să ne redescoperim puterea interioară feminină. Așa că te invit într-o călătorie de autocunoaştere care are ca şi scop descoperirea a ceea ce eşti TU cu adevărat, dincolo de rolurile jucate la nivel social, o călătorie ce are scopul de a accesa acea frumuseţe lăuntrică cu care ești înzestrată pentru a o oglindi către exterior. Cu atât mai mult cu cât ceea ce TU transformi în interiorul tău se va oglindi şi în lumea ta exterioară, în imaginea ta, în relaţia ta, în familia ta, în viaţa profesională. Şi mai mult de atât, se va oglindi în starea de împlinire, căci fericirea vine din liniştea interioară, din descoperirea şi manifestarea potenţialului cu care fiecare femeie este înzestrată.

Viaţa noastră ar fi mult mai împlinită dacă am cunoaşte tipurile de energii arhetipale care se exprimă prin noi şi dacă am şti să lucrăm cu ele! Arhetipurile sunt chei ale sufletului tău, iar fiecare femeie are un model propriu creionat cu măiestrie în astrograma sa natală. Tocmai cunoaşterea și manifestarea acestor simboluri lăuntrice determină împlinirea noastră în viaţă: o stare bună de sănătate, împlinire emoţională, armonie în relaţia de cuplu, alegeri potrivite în plan profesional.

Feminitatea este o stare care pornește din interior și se manifestă în exterior, astfel încât scopul workshopului Arta Feminității este să regăsești legătura cu tot ce înseamnă esența feminină lăuntrică. Un atelier de lucru care te poate ajuta să te cunoști mai bine și să descoperi tehnici concrete pentru a potența și valorifica propria ta feminitate, devenind astfel mai autentică, dar și mai fericită și împlinită. Relaţia ta cu tine însăţi este cea mai importantă relație, deoarece reprezintă şablonul după care se construiește totul în viaţa ta, implicit și celelalte relații. De aici pornește importanța consolidării relaţiei tale cu tine însăți, cu femeia interioară.

Beneficii obținute în urma workshopului:

• Vei descoperi cum te poţi reechilibra emoţional în momentele dificile, cum poți dobândi controlul emoţional

• Vei descoperi tehnici concrete de explorare și conectare la propria ta feminitate

• Vei afla ce aspecte poți potența pentru starea de fericire și împlinire

• Vei învăța cum poți să onorezi funcția arhetipului tău de bază, obținând astfel împlinire în viața ta

• Vei primi sfaturi concrete legate de imagine, vestimentație, cromatică

• Îți vei valorifica propria ta feminitate, te vei reconecta la Eternul Feminin prin imaginație ghidată

• Vei descoperi cum îți poți cultiva senzualitatea și inteligența erotică

• Vei conștientiza aspecte ale umbrei tale, acceptând și integrând aceste aspecte din tine

Când are loc evenimentul?
1 – 2 iulie, începem la ora 10. Workshopul se desfășoară pe parcursul a 10 ore (5 ore sâmbătă, 5 ore duminică).

Unde are loc evenimentul?
În Iași, locul desfășurării va fi comunicat persoanelor înscrise.

Care este taxa de participare?
240 RON / 2 zile
192 RON – early booking până pe 10 iunie

Pentru înscriere te rog să accesezi linkul de aici.

Trainer – Raluca Chilianu

Te invit într-o călătorie de autocunoaştere care are ca şi scop descoperirea a ceea ce eşti TU cu adevărat, o călătorie ce are scopul de a accesa acea frumuseţe lăuntrică cu care ești înzestrată pentru a o oglindi către exterior.

Acesta este un workshop de dezvoltare personală, scopul acestui atelier de lucru fiind să îţi regăseşti legătura cu tot ce înseamnă feminitate, pornind din interior spre exterior, pornind de la armonia interioară pentru a restabili armonia în relaţia cu ceilalţi şi pentru a te bucura de relaţii de calitate!

Pentru mai multe detalii despre workshop nu ezita să mă contactezi la 0740299644 sau astro@astrum.ro.

100% satisfaction GUARANTEE – dacă la final vei considera că acest curs nu ți-a folosit, vei primi banii înapoi.

Vă aștept cu drag  în cadrul acestui workshop dedicat exclusiv femeilor, o călătorie ce are scopul de a accesa și elibera potențialul feminin!