Workshop Puterea destinului meu

„Dacă îți urmezi steaua, nu poți greși destinația” spunea Dante Alighieri, idee cu care noi suntem întru totul de acord. Astfel încât, te invităm în Iași în cadrul workshopului Puterea destinului meu, un workshop interactiv și plin de informații personalizate legate de menirea ta prin viață.

Care este scopul vieţii noastre? Cum ajungem la împlinire? Cum afli care îţi este menirea pe acest pământ? Acestea sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem cu toţii, mereu şi mereu. Răspunsurile se regăsesc în astrograma natală, astrograma reprezintând harta pe care o vom urma toată viaţă, indiferent că suntem sau nu conştienţi de acest lucru.

Aşa cum fiecare ţară are un ghid turistic care, cunoscând foarte bine potenţialul zonei, poate să indice vizitatorilor traseele cele mai valoroase, obiectivele cele mai importante, istoria sau beneficiile unor aşezăminte, fără să constrângă cu nimic libertatea şi alegerea turiştilor, tot astfel un astrolog poate să reprezinte o sursă de informaţii şi hărţi cu ajutorul cărora clientul doreşte să se aventureze în realizarea cunoaşterii de sine şi începerii procesului de dezvoltare personală.

Acest workshop are ca şi scop conştientizarea aspiraţiilor foarte profunde legate de ceea ce avem de făcut în această viaţă ca şi menire. Atunci când ne descoperim chemarea şi începem să o manifestăm, vom constata că se intensifică sentimentul de evoluţie, sentiment care ne va împlini!

Data naşterii indică traseul existenţei, sensul vieții noastre. Important este să ştim ce drum avem de parcurs în viaţă, iar apoi să dedicăm timp pentru aplicarea metodelor de sincronizare cu destinul nostru. Așa că, porneşte într-o călătorie a cunoaşterii de sine şi află în cadrul acestui workshop cum te poţi lăsa ghidat de astre în împlinirea destinului tău!

În cadrul acestui atelier de lucru interactiv:
– Vei identifica modalităţi pentru a descoperi şi a îndeplini propria menire în viaţă
– Vei descoperi ce reprezintă axa destinului
– Vei înţelege mesajul pe care Nodul Sud îl are pentru tine
– Vei afla ce indicii oferă Nodul Nord despre menirea ta
– Vom discuta despre liberul arbitru şi cum îl folosim în raport cu simbolul destinului
– Vei descoperi care este direcţia spre care ar trebui să te îndrepţi pentru a te simţi împlinit
– Vei experimenta obiectivele tale dintr-o perspectivă mai înaltă, producând astfel rezultate dincolo de aşteptări
– Vei afla cum poţi face alegerile potrivite în funcţie de astrograma natală
– Îţi vei dezvolta capacitatea de a-ţi modela propriul destin
– Îţi vei alege singur scopurile şi te vei decide asupra unui plan

Pentru a participa în cadrul acestui atelier de lucru nu este necesar să ai cunoştinţe în astrologie, ci doar o dorinţă de a te cunoaşte mai bine pe ţine însuţi. Acest workshop a fost conceput pentru cei care nu au deloc cunoştinţe astrologice!

Numărul de locuri este limitat, aşa că îţi recomandăm să te înscrii cât mai repede. Informaţii necesare pentru înscriere: numele, data naşterii, ora şi locul naşterii.

Detalii:
Formator și astrolog: Raluca Chilianu
Când: 5 aprilie 2017, ora 17
Durata: 4 ore
Taxa de participare: 100 RON

Mai multe detalii despre workshop poţi afla apelând la: 0740299644.

Exerciţiile şi tehnicile sunt concepute pentru a aduce lumină în aspectele pe care se bazează menirea noastră din punct de vedere astrologic. Dacă simţi că e momentul să faci o diferenţă importantă în viaţa ta, te aştept cu drag! Vino să descoperi cum poţi să îţi urmezi calea de evoluţie! Destinul este în mâinile tale!

Testimoniale

“Mă bucur Raluca că ai ales să împărtăşeşti cu noi această cunoaştere astrologică. Eu cred că aceste informaţii despre linia Destinului ar folosi fiecăruia, mai mult decât putem crede. Oricum în mod instinctiv ne aşezăm după o vreme pe axa destinului, dar ce magic e momentul când observi energia că e cu tine şi creezi o linie de potenţial cu toată încrederea şi puterea că într-adevăr eşti pe drumul cel bun. E ca şi cum ai merge relaxat şi bucuros pe autostradă cu viteza 4-5. Fain tare!” Mihaela Ungureanu

“Trebuie să ştii în ce direcţie să îţi îndrepţi gândurile şi dorinţele pentru a lucra cât mai eficient. Raluca m-a îndrumat de fiecare dată cu succes în direcţia care îmi era cea mai favorabilă. Recomand din toată inima participarea la un astfel de workshop în care nu numai că afli mai multe despre tine, dar îţi şi clarifici direcţia în care trebuie să mergi pentru a avea o viaţă mai împlinită.” Carmen Holban

„Informaţiile astrologice au o mare valoare prin faptul că aduc lumină în privinţa misiunii personale, precum şi a modalităţilor prin care aceasta poate fi împlinită. Raluca a reuşit să transmită toate aceste informaţii îmbinând acurateţea unui profesionist, profunzimea unui psiholog şi delicateţea unui coach. Prospeţimea abordării şi totodată maturitatea înţelegerii sunt alte două aspecte pentru care o recomand cu multă căldură pe Raluca.” S.C.

“Un workshop plin de căldură, dinamism și bună-dispoziție care m-a determinat să privesc spre trecut, dar și spre viitor în același timp, însă nu prin ochii duri ai criticii, și m-a făcut să zâmbesc atunci când am conștientizat diferit anumite întâmplări din viața mea. M-am simțit ca între prieteni, iar dezvăluirile de care am avut parte și sfaturile primite m-au ajutat să mă cunosc mai bine, aspect de mare folos în toate domeniile vieții.” Valentina Nichita